»  »  » Putna – Sucevita pe Valea Vitaului
 Cazare Bucovina  Putna 42 1059010
Nu sunt păreri

Putna – Sucevita pe Valea Vitaului

Previous Image
Next Image


Micşorează textul Măreşte textul Mărime text Tipăreşte pagina

Traseu pe care îl descriem porneşte din gara Putna (foto 1). Imediat după ce depăşim capatul liniei ferate ne abatem spre dreapta, circa 200 m până ajungem la drumul care vine din centrul satului şi duce spre Chilia lui Daniil Sihastrul. Acest drum trece peste pârâul Putna şi intră pe valea pârâuluiViţău.

La circa 5 minute după plecarea din gară ajungem la Chilia lui Daniil Sihastrul (foto 2). Daniil a fost un pustnic contemporan cu Ştefan cel Mare. El a găsit această stâncă în care a săpat celebra chilie, aflată la acea dată într-o zonă foarte sălbatică şi greu accesibilă. Se spune că în 1451 Ştefan cel Mare a venit la Daniil după uciderea tatălui său, Bogdan al-II lea la Reuseni. Daniil i-a prezis că va ajunge domnitorul Moldovei şi a ajuns într-adevăr după 6 ani, în 1457. Tot la îndemnul lui Daniil voievodul Ştefan cel Mare începe construcţia mănăstirii Putna în 1466. Apoi Daniil se retrage la Voroneţ, sub Piatra Şoimului. Din aceste motive este bine să dăm un tur pe la chilie şi prin imediata apropiere a ei.

Continuăm apoi traseul şi după încă circa 10 minute de mers, după ce lasăm pe stânga un canton forestier, se desprinde tot pe stânga un drum lateral care duce spre Poiana Cămările (foto 3). Mai parcurgem puţin şi depăşim ultimile case din sat (foto 4). Dacă ajungem primăvara prin acest loc, pe scurtele pajişti din spatele acestor case care se observă în foto 4 cresc brânduşe în număr aşa de mare încăt zonele respective capătă culoarea violetă.

După o curbă casele nu se mai văd iar drumul forestier urmăreşte îndeaproape pârâul Viţău. În dreptul unui pod întâlnit ceva mai sus admirăm câteva praguri interesante (foto 5). Pe aici sub acoperişul unei banci din lemn, o pânză de păianjen străluceşte în lumina soarelui (foto 6). Ceva mai sus se mai află o cabana forestieră pitită undeva după nişte copaci şi imediat după ea câteva construcţii de regularizare a cursului pârâului. După acestea se vede pe malul celălalt al pârâului, un drum forestier care duce în pădure (foto 7). De-a lungul acestui drum era mai demult un marcaj punct roşu care se mai observă şi azi, dar foarte rar, şi care urcă spre creasta aflată în stânga noastră faţă de sensul de mers până aici, marcaj care duce la Voievodeasa.

Mai parcurgem circa 2 km pe acelaşi drum forestier şi ajungem la capătul lui, după ce depăşim un mic pod (foto 8). Aici avem două opţiuni. Prima: să urcăm pe poteca care se observă în stânga în foto 8. Dacă optăm pentru această variantă, intrăm în pădure şi în urcuş e bine să ne abatem uşor spre dreapta până ajungem, în circa 25- 30 minute, sub nişte stânci spectaculoase, un mic abrupt aflat foarte aproape de vârful muntelui, descris în amănunt mai departe, dacă optăm pentru urcuşul pe a doua variantă.

A doua variantă e mai interesantă. Ne abatem pe drumul pe care s-au tras lemne la vale, pe dreapta, în foto 8. După câteva minute întâlnim un alt drum de exploatare care urcă tot spre dreapta (foto 9).

Noi continuăm să urcăm pe pârâu şi ajungem în câteva minute la o cascadă care acum e acoperită cu bârne pentru a facilita tragerea lemnelor la vale (foto 10). Dacă nu era acoperită această cascadă arăta ca în foto 11. Urcăm deasupra acestei cascade şi admirăm covorul de muşchi de pădure (foto 12). Şi din acest loc avem două opţiuni de a ne continua traseul

O opţiune este să urcăm perpendicular pe direcţia pârâului, pe versantul din stânga noastră faţă de sensul de mers până aici. La început panta este foarte mare şi ne strecurăm printr-o vegetaţie destul de abundentă pe o potecă abea vizibilă. Ceva mai sus întâlnim câteva stânci destul de interesante, unele au grote în care se află şi lilieci, altele doar răspândite prin pădure (foto 13). Deşi panta e mare totuşi merită efortul să urcăm pe aici. Această pantă mare ţine până în dreptul unui pinten stâncos, cel din foto 14. Apoi panta se mai domoleşte şi urcăm mai departe, depăşind o mică porţiune cu copaci tineri şi deşi. Ajungem în final în vârful acestui munte unde se află partea superioară a unei stânci. Atenţie, pe partea opusă este un mic perete vertical.

Suntem din nou într-o zonă plină de istorie. Acestă stâncă şi de altfel şi stâncile aflate ceva mai jos se numesc Stâncile lui Motrescu, un luptător anticomunist care a stat ascuns pe aici aproape 14 ani. Muşchii şi lichenii au invadat vârful stâncii amintite dar după ce am îndepărtat un mic strat am văzut una din cele câteva inscripţii de aici (foto 15). Acest partizan a avut strânse legături şi cu grupul „ultimului haiduc”, Ion Gavrilă Ogoranu, care a luptat în munţii Făgăraşului. Coborâm pe lângă stânca pe care suntem şi găsim şi grota unde a stat ascuns celebrul partizan (foto 16). Câţiva metri mai jos se află un mic abrupt unde se poate face antrenament la căţărat sau rapel (foto 17 şi 18). Pe aici, adică pe la baza acestui abrupt, ajungem dacă optăm pentru prima variantă de urcuş.

Continuăm traseul din vârful primei stânci la care am ajuns după ce am părăsit valea pârâului Viţău, respectiv cea pe care se află inscripţia. Faţă de sensul de urcuş până la acestă stâncă ne abatem la dreapta, în unghi drept, pe o creastă care coboară foarte puţin şi apoi merge aproape orizontal, singura creastă de altfel. La aproape 100 de metri parcurşi pe această creastă, dacă vom fi foarte atenţi, vom observa la mică distanţă, pe partea stângă a crestei pe care suntem, ascunse bine de vegetaţie şi copaci, alte stânci interesante (foto 19).  E bine să ne abatem şi la acestea deoarece au forme interesante (foto 20), se întâlnesc şi aici inscripţii de prin Al Doilea Război Mondial iar la una din stânci am găsit sub un strat de licheni, dăltuit cu cifre mari, şi un an:1895.

După ce am cercetat aceste stânci revenim în creasta principală şi coborâm tot în stânga faţă de sensul de mers până aici, imediat după ultimile stânci cercetate. Găsim poteci care coboară iar foarte puţin mai jos se afla chiar un început de drum (foto 21). La rădăcina unui brad am întâlnit un mănunchi de ciuperci care din păcate sunt otrăvitoare (foto 22). Ajungem la albia unui pârâu pe care vom coborâ în continuare. Pârâul, la început mai firav, se strecoară printre pietre iar ceva mai jos întâlnim un mic perete, natural, dar parcă construit de om (foto 23). Toamna, dacă avem noroc să nu fie apa mare şi sa ducă la vale frunzele căzute, avem parte de un spectacol al naturii uimitor prin colorit (foto 24). Încă puţin şi ajungem la un capăt de drum forestier unde fotografiem dealul pe care se face intrarea în alt traseu care leagă Suceviţa de Putna (foto 25).

Ajungem şi la o intersecţie a unor drumuri forestiere (foto 26) noi am ajuns aici pe drumul aflat în dreapta imaginii. Coborâm pe el pâna ajungem la cabana forestieră din foto 27, cabana şi zona denumite Laba Lupului. Aceasta este un minunat reper. Mai departe traseul urmăreşte creasta care urcă spre dreapta în foto 27, aflată în spatele cabanei. Pentru a ne înscrie pe aceasta creastă depăşim cabana şi la nici 100 m mai la vale, pe drumul care coboară în satul Voievodeasa, se observă pe malul opus al pârâului cu acelaşi nume, o foarte mică poieniţă (foto 28). Traversăm pârâul, intrăm în poiană şi în partea dreaptă faţă de sensul de mers se observă o potecă care urcă în pădure. Ne înscriem pe această potecă. Suntem pe Dealul Furcoi, în partea opusă Mănăstirii Suceviţa, unde este capătul traseului nostru. Poteca este largă (foto 29) şi urcăm destul de mult. După aproape 40 minute după ce am început urcuşul depăşim nişte vechi tranşee şi ajungem în vârful acestui deal la un fag bătrân şi înalt (foto 30) care poate fi luat ca reper deoarece este vizibil din multe locuri.

De la acest fag coborâm în partea opusă urmărind poteca de pe creastă. După circa 10 minute de coborâre, pe partea stângă faţă de sensul de mers până aici, se observa un luminiş spre vale. Mai parcurgem circa 20 minute şi printre copacii care încep să se rărească se observă în vale partea dinspre amonte a satului Suceviţa (foto 31).  Imediat ieşim şi din pădure într-o poiană largă luminată feeric de soare. Dacă vom fi din nou atenţi pe partea stângă faţa de parcursul pâna aici, imediat după un brad se desprinde o potecă care duce la un izvor (foto 32). Izvorul se găseşte foarte aproape de creastă şi se spune despre el că nu seacă nici în verile cele mai secetoase.

După ce ne mai potolim setea continuăm traseul şi în câteva minute ajungem în vecinătatea schitului construit în vârful dealului Furcoi (foto 33, 34 şi 35). Aici e bine să facem un popas mai lung deoarece dealul fiind foarte abrupt avem o privelişte încântătoare. În dreapta, în depărtare, se observă o porţiune din creasta Obcinii Mari, în vale mănăstirea (foto 36 şi 37 – iarna) iar spre stânga valea râului Suceviţa spre ieşirea din munţi (foto 38). Pe partea cealaltă a văii Suceviţa se observă vârful unde se află grupul de stânci Stâncuţa precum şi prima parte a tresului Suceviţa – Gura Humorului. Ceva mai la stânga se află Valea Neagu, un mic pârâu pe care se poate face intrarea în acelaşi traseu Suceviţa- Gura Humorului. Pe vreme bună e foarte greu să te desprinzi de peisajul care ţi se oferă din vârful acestui deal.

Coborâm într-un final, pe o pantă foarte mare. Undeva mai jos câţiva spini stau la sfat (foto 39). Ajungem într-un final şi la albia pârâului Suceviţa, pe malul opus mănăstirii. Ne înscriem pe drumul care duce spre mănăstire şi din faţa ei facem o fotografie spre dealul pe care tocmai l-am coborât (foto 40). În foto 41 se observă schitul de pe Dealul Furcoi, fotografiat din incinta mănăstirii.

Revenind pe DN 17 A, la intrarea în mănăstire şi coborând câteva sute de metri pe acest drum, avem o imagine asupra porţiunii finale a dealului Furcoi (foto 42). Aici ia sfârşit acest traseu, traseu pe care l-am parcurs în circa 4 ore de la plecarea din gara Putna. Traseul este recomandabil turiştilor antrenaţi din cauza unor probleme de orientare, traseul fiind nemarcat.

Articole de interes


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cazare în Bucovina