»  »  » Biserica Schimbarea la Față din Siret
 Cazare Bucovina  Siret 36670
Nu sunt păreri

Biserica Schimbarea la Față din Siret


Micşorează textul Măreşte textul Mărime text Tipăreşte pagina

Biserica “Schimbarea la Față” din Siret este un lăcaș de cult construit în anul 1908 pentru credincioșii greco-catolici ucraineni din orașul Siret.

În anul 1908 a fost construită actuala biserică, cu hramul “Schimbarea la Față”, hram sărbătorit în fiecare an pe 6 august. Lăcașul de cult a fost sfințit la 14 iunie 1908. [6] Ca paroh a slujit timp de 40 ani preotul Clemente Zlepko (în ucraineană Климентій Злепко). [7]
După Unirea Bucovinei cu România (1918), greco-catolicii ruteni s-au aflat pe teritoriul României. În anul 1922 a fost înființată o administratură apostolică cu sediul în orașul Siret (astăzi în județul Suceava), cu rol de a-și exercita jurisdicția asupra parohiilor greco-catolice rutene din Regatul României. Administratura era subordonată direct Nunțiaturii Apostolice din București. Preotul Clemente Zlepko, parohul greco-catolic de Siret, a îndeplinit între anii 1923-1930 funcția de administrator apostolic al parohiilor greco-catolice rutene din România. [8] În negocierile pentru încheierea Concordatului cu Vaticanul, Guvernul României a insistat asupra eliminării Administraturii apostolice a greco-catolicilor ruteni. În anul 1930, după încheierea Concordatului cu Vaticanul și ratificarea sa de către Parlament, Papa Pius al XI-lea a desființat administratura apostolică, dar a stabilit un vicariat greco-catolic rutean sub jurisdicția Eparhiei Române Unite a Maramureșului.
Desființarea Bisericii Române Unite cu Roma prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 a determinat și desființarea Vicariatului Ucrainean. Pentru credincioșii ucraineni trecuți la ortodoxie, a fost înființat un Vicariat cu sediul la Sighetu Marmației (județul Maramureș), care cuprindea parohii din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat. Vicariatul ortodox a fost desființat în anul 1952, fiind transformat în protopopiat ortodox ucrainean de coordonare.
În prezent, biserica aparține de Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România [9], cu sediul la Rădăuți. Slujbele religioase sunt oficiate în limba ucraineană.
Printre preoții care au păstorit aici menționăm pe:
Clemente Zlepko (1868-1934) – paroh (1894-1934) și administrator apostolic al parohiilor greco-catolice rutene din România (1923-1930) și
Vasile Popovici – parohul actual, fost vicar general al greco-catolicilor ucraineni din România (până în 2000). A primit titlul de cetățean de onoare al orașului Siret, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 97/2000.
Din cadrul acestei comunități a provenit preotul Isidor Stanislav Toniuc (1912-1998), fost vicar general greco-catolic ucrainean până în anul 1948.
În cimitirul catolic din Siret se află mormântul preotului Clemente Zlepko (1868-1934). Pe crucea sa de mormânt este următoarea inscripție: “Тут спочиває О.(отець) Клементій Злепко парохіал адміністратор. Вічная Йому пам’ять” (în română “Aici odihnește părintele Klementi Zlepko, administrator parohial. Să-i fie memoria eternă.”).

Articole de interes


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cazare în Bucovina