»  »  » Spolocanie sau Prima zi din Postul Pastelui
 Cazare Bucovina  Mănăstirea Humorului 11 1397311
Un comentariu

Spolocanie sau Prima zi din Postul Pastelui

Previous Image
Next Image

info heading

info content


Micşorează textul Măreşte textul Mărime text Tipăreşte pagina

De “spolocanie” sunt mai multe obiceiuri care se ţin din moş-strămoşi în prima zi a Postului Mare, tradiţii respectate cu stricteţe de gospodinele bucovinene conservatoare. Scopul acestora este purificarea prin apă şi foc, iar în urma lor gospodăria este ferită de rozătoare, iar covoarele, ţesăturile şi îmbrăcămintea din lână sunt ferite de molii. (citeşte mai multe traditii si informatii din Bucovina)
Elena-Jucan—spalarea-oalelor-polocanie

Elena Jucan din Mănăstirea Humorului, îmbrăcată în straiele naţionale de muncă, se apucă de spolocanie de dimineaţă. A făcut focul în mijlocul gospodăriei şi a pus cazanul la înfierbântat pe pirostrii. Când apa dă în clocot pune pe deasupra leşia făcută din cenuşă de fag. Apoi aduce oalele din casă şi începe să le curăţe. Printre ele sunt şi linguroaiele de la stână, sau cofa în care urmează să umple borşul acru şi în care a fost până mai ieri lapte gros.

Leşia curăţă toată grăsimea şi pregăteşte blidele pentru a putea fi folosite în timpul postului Paştelui. “Astfel ele vor fi curatate foarte bine de grasime, pentru a putea mai apoi pregati mancare in ele pe tot parcursul postului. Asadar este si acesta un ritual de purificare cu ajutorul apei si a focului, aşa cum şi postul înseamnă purificare pentru corp, minte şi suflet”, ne-a spus Elena Jucan. La final vasele se limpezesc cu apă curată.

 

Femeia ne mai spune despre un alt obicei care se face de spolocanie şi anume umplerea borşului. Sunt mai multe condiţii de îndeplinit înainte de a face borşul acru: trebuie ca în prima zi de post să nu fie miercuri, vineri sau sâmbăta când se pomenesc morţii, iar femeia trebuie să fie curată. De asemenea mai este o superstiţie şi anume în sat nu trebuie să fie vreun mort, deoarece borşul are gust rău, iar când vei muri te vei umfla.

Reţeta e simplă: “e nevoie de un castron de făină de porumb ce se amestecă cu un castron, doua de tarâţe de grâu. Se opăresc toate la un loc cu puţina apă clocotită, se înveleşte oala cu un prosop pentru a ţine cald, şi se lasă la fermentat 2-3 ore, dupa care se umple oala cu apa clocotita. Se pune creangă de cimbru, visin pentru gust. Unele gospodine, pentru culoare mai adaugă şi o bucată de sfecla roşie”, ne-a explicat Elena Jucan. Chiar şi la umplerea borşului sunt tot felul de jocuri şi datini, care fac ca acesta să fie cât mai acru. “Pentru a se acri şi mai bine borşul, trebuie să tragi pe cineva de păr fară ca acel cineva să se aştepte. Luat prin surprindere şi tras destul de binişor pentru a se enerva puţin, se crede că tocmai aceasta va face borsul să devină şi mai acru.
Din păcate Elena Jucan nu a putut umple borşul până la capăt astăzi, deoarece este un mort în sat.
Tot de spolocanie sunt mai multe restricţii pentru gospodine. Nu ai voie să coşi sau să ţeşi, deoarece iti vor manca moliile tot din casa. De asemenea nu ai voie să mănânci toată săptămâna boabe şi nici în săptămâna patimilor, deoarce îţi apar bube pe corp. În această săptămână poţi mânca de exemplu urzici, tot în popor existând credinţa că dacă mănânci urzici de şapte ori în post, e ca şi cum “ai lua înpărtăşanie”.

Articole de interes


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cazare în Bucovina