»  »  » Biserica de lemn din Zamostea
 Cazare Bucovina  Zamostea 5 32100
Nu sunt păreri

Biserica de lemn din Zamostea

Previous Image
Next Image


Micşorează textul Măreşte textul Mărime text Tipăreşte pagina

Biserica de lemn cu hramul Sfântul Dumitru din Zamostea a fost construită în anul 1925. Ea se află în cimitirul din centrul satului Zamostea din comuna omonimă (județul Suceava), pe latura de est a DJ 291A.

Satul Zamostea este una dintre cele mai vechi localități de pe teritoriul actualului județ Suceava. În anul 1490, voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a închinat 50 biserici, printr-un hrisov, către Episcopia Rădăuților, printre care și “a 23-a biserică cu popă din Zamostea”. Ulterior, satul apare și în alte documente de arhivă din secolele al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea.

În anul 1744 preotul Dumitru Ungureanu a construit aici o biserică de bârne cu hramul „Sf. Voievozi“, care a fost strămutată în 1851 în satul învecinat Poiana (astăzi în comuna Zvoriștea).

În anul 1810 căpitanul Grigore Costraș a ctitorit o biserică de zid în centrul satului în locul bisericii de lemn mai vechi. Noul lăcaș de cult a primit hramul “Sf. Ioan Botezătorul”. Acesta a devenit biserică parohială a satului Zamostea. După secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), s-au format primele gospodării țărănești indepedente din Zamostea.

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Zamostea a fost construită în anul 1925, având rolul de capelă a cimitirului mare al comunei. În anul 1942 ea a fost declarată parohie bugetată, în satul Zamostea funcționând de atunci două parohii: Parohia “Sf. Dumitru” și Parohia “Sf. Ioan Botezătorul” (cu o biserică din anul 1810).

Între anii 1996-2004, la nord de biserica de lemn, s-a construit o biserică spațioasă din cărămidă cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.

În apropierea bisericii de lemn se află un turn-clopotniță din lemn.

Articole de interes


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cazare în Bucovina