Tradiţii, obiceiuri, legendă si istoria mărţişorului

Mărţişorul este sărbătoarea tradiţională românească care celebrează sosirea primăverii. Cu aceasta ocazie se oferă doamnelor si domnişoarelor mărţisoare, simbol al binelui şi bunăstării. Tradiţiile româneşti sunt vechi de peste 8.000 de ani şi au fost descoperite în zona Mehedinţi în Romania de astazi. Istoria mărţişorului datează încă de pe vremea Tracilor, iar legenda spune că femeile purtau pe vremea aceea monezi sau pietricele la care exista obiceiul de a adauga fire de lană roşie si albe.

Tradiţii româneşti de Mărţişor

Obiceiurile de Mărţişor erau că părinţii să lege copiilor o monedă la gât sau la mână şi să ofere celor tineri mărgele viu colorate înşirate pe un lanţ. Acest gest semnifica puterea si norocul, iar Mărţişorul se punea, de regula, în zorii zilei până să apară soarele. Tradiţiile româneşti spun ca 1 Martie este prima zi din an când se celebra prin sărbatoarea “Matronalia” zeul Marte şi puterea acestuia. Mărţişoarele se confecţionau din fire albe şi roşii de cânepă sau lână, se legau sub forma cifrei 8 de care se atârnau monede din aur şi argint. Legenda spune că între 1 si 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutura unul câte unul în fiecare zi. Obiceiul spune ca mărţişorul trebuie ţinut 9-12 zile si sa fie atârnat într-un pom înflorit pentru a aduce noroc şi bunăstare celei care l-a purtat.

Legenda si obiceiuri de Mărţişor

Una din legendine mărţişorului spune că Soarele intruchipat intr-un bărbat chipeş coboră pe pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon l-a răpit şi l-a inchis într-un beci al unui palat. Nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos a călătorit 3 anotimpuri (vara, toamna şi iarna) până a găsit castelul şi s-a luptat cu dragonul multe zile până a reuşit sa-l înfrângă. Soarele a fost eliberat iar sângele tânărului rănit cadea pe zapada transformand-o în ghiocei, mesageri ai primăverii. Tânărul curajos a murit fericit văzând că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil: venirea primăverii. Legenda mărţişorului mai spune că de atunci există obiceiul ca oamenii să ofere doamnelor si domnişoarelor amulete: un fir alb împletit cu unul roşu.

Mărţişorul în alte ţări

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania. Se crede că această tradişie vine de la strămoşii comuni – triburile tracice.

Un moment important al sarbatorilor de vara era cel numit Sinzienele sau Dragaica.in Moldova se numeste sinzanie, in Tara Romineasca-dragaica, in Banat sinziene galbene si Floarea lui Sf. Ioan, in Transilvania sinjuane, sinzene, sinzenie, planta a carei radacina traieste si iarna, iar primavara da colti si mai tirziu flori. Este o erbacee din familia rubiaceae, cu tulpina rigida, rotunda, frunzele ei sint dispuse cite 8-12 , cu marginile rasucite, acoperite pe partea inferioara cu peri scurti si moi. Are flori galbene-aurii, placut mirositoare; fructele ei sint mici si netede. Creste prin livezi, pasuni, margini de paduri si poieni. infloreste prin iunie-iulie.

D. Cantemir vorbind, in Descrierea Moldovei, despre aceasta zi, ne spune ca sub denumirea de Sinziene sau Dragaica se subintelege zeita Ceres: ”in acest timp,cind incep a se coace semanaturile, se aduna la un loc toate fetele din mai multe sate si alegind pe cea mai frumoasa si mai robusta, ii dau numele de Dragaica. Apoi, cu ea inainte, merg prin semanaturi si-i fac o cununa impletita din spice, i-o pun pe cap, o mai infrumuseteaza cu o multime de cirpe, de toate culorile si-i da in miina cheile de la surele lor. Dragaica, in acest chip infrumusetata, cu bratele intinse si cu cirpele expuse vintului, ca si cum ar zbura, se intoarce spre casa, cintind si saltind, si merg toate satele fetelor care au insotit-o.

Acestea, urmind-o in cintece destul de frumoase, o numesc sora si superioara lor. Toate fetele taranilor din Moldova nazuiesc foarte mult la asceasta cinste, desi cintecul lor zice ca acea fata care reprezinta Dragaica, nu poate sa se marite pina dupa trei ani.”

Iata ce se mai pastreaza din aceasta datina azi in Moldova.

in unele sate, fetele pleaca in cirduri la cimp sa adune tot felul de flori, dar mai ales sinziene. Din aceste flori fac coroane sau cununi. Daca impreuna cu sinzene mai culeg si flori de cicoare, din ele se fac colane, cu care se incing peste mijloc, umblind apoi intreaga zi astfel.Seara cind se culca, string aceste cingatori si le pun de se usuca, caci sint bune ca leac.

Prin alte parti,tot din Moldova, se face tot de catre oameni un colac de sinziana si se arunca pe casa; daca colacul ramine acolo, este semn vadit ca acel ce il arunca va trai mult; daca, dimpotriva, colacul cade jos, este semn ca acel ce l-a aruncat va muri.Acest colac, daca vine jos de pe casa, este luat si pastrat in cuiele de la streasina casei, daca ramine pe casa, este lasat acolo. El este insa menit pe numele unia din cei din casa si, daca colacul se risipeste curind, fie pe casa, fie pastrat, prevesteste lucruri rele.
in Moldova, prin unele parti, se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sinzienelor cite o cununa de simzanii, care se duce in ocolul vitelor si se arunca. Daca cumva este a unei fete si de cununa se anina mai intii o vita tinara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tinar, daca se anina o vita batrina, viitorul ei ursit va fi om in virsta. Tot astfel fac si flacaii spre asi cunoaste viitoarele sotii.

O legenda ne spune ca ,dupa rastignire, in noaptea de simbata spre duminica, Pilat, invitat la un ospat dat in cinstea lui de mai-marii evreilor, ingindurat si indurat tinea un ou in miina. Tocmai in acel moment, un centurion navali in sala, strigind inspaimintat: ”Hristos a inviat!”. Sceptic Pilat a replicat: ”O sa invie, cind se va inrosi oul acesta”. Si oul s-a inrosit pe data. Minunea l-a facut pe roman sa scape oul din miina. De atunci, se zice, a rimas obiceiul ciocnirii oualor rosii. De fapt, este vorba de substituirea simbolica a sacrificiului prin lovirea oualelor in cap. Mai glasuieste legenda ca, in dimineata Duminicii dupa inviere o frumoasa copila, cu poala plina de oua, mergea catre piata din Ierusalim pentru a le vinde. intilnindu-se pe drum cu un tinar evreu de vita nobila, impresionat de vestea pe care o aflase, ii spune, in loc de buna ziua, ” Hristos a inviat !”. De atunci a ramas obiceiul ca oamenii sa se salute la inviere cu aceste vorbe.

Pentru a intimpina in deplina curatenie morala, sufleteasca aceasta innoire a lumii- ziua Luminata a invierii Domnului, s-ar cuveni ca toti crestinii sa se impartaseasca.

impartasania consta in vinul care reprezinta singele lui Hristos si prescura sau anfora reprezinta trupul lui.

Multi s-au intrebat si se mai intreaba si acuma: de unde au provenit si ce insemnatate au ouale rosii? Nu se poate da un raspuns multumitor. Din timpurile cele mai indepartate toate popoarele lumii celebrau sarbatoarea Anului Nou la echinoctiul primaverii, epoca in care oamenii celebreaza sarbatoarea Pastelui. in loc de copturi ei isi trimeteau ca simbol de afectiune reciproca ouale rosii.

Se spune ca oul reprezinta pe Creatorul lumii, care produce tot si contine in sine totul. Zilele destinate pentru pregatirea oualor sint cele din Saptamina Patimilor, incepand de marti, Vinerea saca si Simbata Pastilor. Ouale se aleg . Se iau toate ouale de gaina si se cauta de banut. Cele care au banut se pastreaza pentru prasila, iar celelalte, care sint mai frumoase, mai curate si mai tari, se intrebuinteaza la colorat.

Rominii le vopsesc nu numai in rosu, dar si in alte culori: verde, albastru, negru, galben.Toate culorile se prepara din anumite plante. De exemplu culoarea galbena se face din scoarta sau frunza de paduret acru, o specie de mar salbatec, ale carui padurete au o culoare rosie si sint foarte acre. Se pune coaja de paduret la foc intr-o oala noua cu apa ca sa fiarba bine pina ce iese toata zeama din ea. Dupa ce a fiert, se scurge zeama in alta oala, se pune piatra acra sfarimata si se mai lasa sa fiarba. Se lasa sa se racoreasca si se pun ouale cele albe in ea. Ouale galbene se pun apoi in rosele si se fac rosii, iar din rosii se fac negre, caci numai asa se prinde culoarea cea neagra de ou. Cea mai frumoasa culoare albastra se produce din saminta de floarea soarelui, fiarta la un loc cu bors si piatra acra.

Se mai practica si oua incondieate. Cele mai raspindite, in afara de puii, picaturile sau briul care se targe imprejurul si de-a lungul oului, este urmatoarea: crucea Pastilor; crucea naforei; crucea romineasca, in forma unei cruci simple; crucea ruseasca, in forma crucii, insa la fiecare capat inca o forma de cruce; pastele sau pasca, in forma de pasca; ouale rosii; briul popii; desagii popii; urzitoarea ; virtelnita; furca de tors; grebla; hirletul; scara; roata carului; bradutul; frunza stejarului; cercelul doamnei; garoafa; frunza nucului; frunza bradului; fluturul; albina; pestele; creasta cocosului; laba gainii; laba broastei; paiangenul.

Ouale incondeate se fac ca sa fie mai frumoase. Cel mai raspindit termen tehnic popular pentru producerea acestui fel de oua este a imiestri sau a inchestri, iar mai putin intrebuintat este a scrie si a pica, in Transilvania: a incondeia, iar instrumentele cu care se incondeiaza sint cisita sau bijara, matuful sau motocul si felesteul.

Chisita e un betisor subtire, rotund si lung, care e la un capat gaurit. in gaura e bagata o tevisoara de alama facuta dintr-un capac de lulea.Tinicheaua de alama, din care se face tevisoara, se taie in forma de patruunghi, si se invirteste in jurul unui ax subtirel, si apoi se bate bine cu un ciocanas. Felesteul sau motocul e un simplu betisor subtire si rotund , lung, care e la un capat invelit cu putini ciltisori. Afara de unelte, fiecare femeie trebue sa aiba ceara de albine.

Din timp femeile spala ouale ca sa fie mai frumoase si mai curate. Apoi se cere ca sa fie destui carbuni aprinsi in vatra. Pe marginea vetrei se asterne o bucata de pinza , pe care se insira ouale inaintea focului ca sa se usuce si ca sa se pastreze tot caldute, caci numai astfel se tine ceara de dinsele.

Unele femei fac oua muncite. Se numesc muncite deoarece ele trec prin mai multe culori si se poarta de mai multe ori prin miina celeia ce le coloreaza, sau mai bine zis, pentru ca ele se muncesc tocmai asa, dupa cum a muncit Domnul Isus Hristos. Ouale muncite, dupa rominii din Bucovina, nu trebue facute, deoarece prin muncirea lor se inchipue munca lui Hristos suferita din partea iudeilor. Cel ce face asemenea oua face un pacat mare.

Dar sa ne intoarcem la ouale incondeiate. Fiecare ou, dupa ce s-a pictat se pune mai departe de foc ca nu cumva sa se topeasca ceara de pe dinsul. Dupa ce s-au incondeat toate ouale si dupa ce s-a racit ceara de pe dinsele se pune in vasul in care este culoare. Dupa ce au fiert se sterg de ceara si apoi din nou se usuca, se ung cu slanina ca sa aiba luciu si pe urma se sterg pentru ultima oara cu petica sau cu pina in care au fost puse.

Sosind Pastele, atit cei care merg la inviere, cit si ceilalti ai casei, se spala int-un lighean in care se afla oua si banuti. Oul rosu semnifica sanatatea, iar banii bogatia. La masa se ciocnesc ouale rosii. Ciocnesc intii sotii, mai apoi copiii cu parintii si parintii cu celelalte neamuri, amici si cunoscuti. Se crede ca toti cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealalta. Se mai zice ca al carui ou se strica primul , acela e mai slab, are sa moara mai degraba sau i se iarta pacatele. Cel mai mic de ani tine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneste, zicind : ”Hristos a inviat!”, iar cel mai mic raspunde :”Adevarat a inviat!”.

Acestea sint toate credintele rominilor despre ouale rosii.

Cea mai insemnata coptura, pa care o maninca atit rominii din Bucovina cit si cei din Moldova in decursul sarbatorii Pastilor, este pasca .

Originea acestei copturi, dupa cum ne spune o legenda din Bucovina, e urmatoarea:
“Zice ca, calatorind odata Isus Hristos cu apostolii sai prin mai multe sate si orase spre a face oamenilor bine, si ajungind intr-un sat, se abatura la un gospodar ca sa poposeasca putin si apoi sa plece mai departe .

Gospodarul, un om de omenie si foarte prevenitor, i -a primit si i-a ospatat cu ce a avut si cum a putut mai bine, iar la pornire le-a mai pus merinde si prin desagi. Dupa aceasta, Isus cu apostolii sai a multumit gospodarului pentru primire si si-a luat ramas bun de la dindul. Se pornira mai departe si mergind ei, cit timp vor fi mers, ajunse intr-o padure. Mergind prin padure apostolii l-au intrebat:
-Cind vor fi Pastele?
-Cind veti gasi de griu in traistele voastre, atunci vor fi Pastele, raspunse Isus.
Gospodarul, la care au poposit, le-a pus piine in desagi. Cautind in desagi au aflat ca au piine.
-Bucurativa, caci acum sint Pastele! zise Isus”

Dupa alta legenda, tot din Bucovina, pasca se face de aceea, pentru ca Isus Hristos, inaite de a fi prins si rastignit pe cruce, zise invataceilor lui, ca pina atunci au mincat cu totii in decursul Pastelui copturi nedospite si nesarate, de acuma insa vor minca copturi dospite si sarate care se vor numi pasti.

Pasca se face in cele mai multe parti numai din faina de griu ales, cernuta prin sita deasa, care mai inainte de aceasta se plamadeste ,si dupa ce se pune in plamadeala aluat, se lasa sa dospeasca pina ce creste si da sa iasa din covata in care s-a framintat afara.

Cauza de ce se face pasca pretutindeni numai din faina de giu e urmatoarea: cea mai mare si mai insemnata sarbatoare de peste an e Pastele, deci si coptura cea mai insemnata , ce se face pentru aceasta sarbatoare e pasca.. Iata din ce cauza se face din griu ales. Piinea cea mai aleasa este griul, pentru ca e cinstea mesei.

Cea mai veche si mai raspindita forma care i se da pastei e cea rotunda. Se crede si se zice ca scutecele cu care a fost infasat Isus Hristos au fost rotunde ; apoi in patru cornuri s-au mai bine-zis patruunghiulare, pentru ca si mormintul in care a fost Domnul Isus Hristos inmormintat a fost patrat sau patrunghiular.

Grosimea pastei e cel mult lata de un deget si se face din aluat dospit in care se pune sare si lapte dulce de vaca, apoi, dupa imprejurari, si scortisoara sau sofran.Atit pe margini, cit si la mijlocul ei, se pun un fel de sucituri sau inpletituri impodobite cu stelute, si anume sucitura sau impletitura prima sau laturasa in forma rotunda sau patrata, dupa cum e si pasca, iar cele de la mijloc in forma de cruce, care reprezinta crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul lumii.

intre impletiturile sau suciturile acestea, adica intre zimti sau impletiturile marginase si intre cruci se pune ,de regula, brinza de vaci, mai rar de oi, sarata si framintata cu galbenus de ou, unsa si netezita pe de asupra cu un felesteu sau penel. in afara de pasca despre care am vorbit se mai fac de Pasti si alte copturi precum: babe , cozonaci, invirtite, placinte, colaci… Dintre fripturi cea mai insemnata e mielul, numit mielul Pastelui, sau un purcel care se frige intreg si care se duce la sfintit impreuna cu pasca.

La miezul noptii, dupa ce fiecare s-a spalat si imbracat frumos se duc la inviere. Se spune ca cel care nu merge la invierea lui Hristos la biserica acela se imbolnaveste si petrece tot anul pina la Pastele viitor in lipsuri si nevoi.

Dupa liturghie, cam intre 5 si 6 dimineata, fiecare isi sfinseste pasca. Dupa sfintire oamenii se aseaza fata in fata si aprind o lumina. Aceasta lumina se aprinde pentru a arata bucuria invierii.

in multe parti, atit in Bucovina cit si in Banat, este datina ca dupa inviere, precum si in decursul acestea, toti amicii si cunoscutii sa se sarute si anume: barbati cu barbati, femeile cu femei,feciorii cu feciori, si fetele cu fete.

in ziua de Pasti se deschide raiul. Sufletul fiecarui om nazueste, dupa despartirea de trup , a intra in rai. Deschizindu-se raiul in ziua de Pasti prin invierea lui Hristos si ramind deschis pina la inaltare, fiecare suflet merge in rai, fie oricit de pacatos. Dar nu numai cel ce moare in ziua de Pasti este fericit, ci si cel ce se naste in aceasta zi.

Am pomenit mai sus ca fiecare om la inviere trebue sa aduca lumina.Ajung cu aceasta lumina acasa, pasesc pragul tinzii, incep a se inchina, apoi intrind in casa sting luminarea in grinda, afumand-o pe aceasta in semnul crucii.

Tot asa fac ei in anii urmatori cite o cruce si dupa numarul cucilor numara anii de cind e casa. Dupa ce fac cruce, o sting si o pastreaza cu sea mai mare sfintenie tot anul, spre a o avea si a o aprinde la intimplari primejdioase.