»  »  » Târgul Meșterilor populari 2014
 Bucovina  Suceava 24540
Nu sunt păreri

Târgul Meșterilor populari 2014


Micşorează textul Măreşte textul Mărime text Tipăreşte pagina

Târgul meșterilor populari

Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei organizează, în intervalul 1 – 3 august a.c., la Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, cea de-a XIX-a ediţie a Târgului meşterilor populari.
În cadrul târgului, la care au fost invitaţi să participe cca. 100 de meşteri populari, artizani şi meşteşugari din întreaga ţară, sunt programate zilnic evenimente artistice susţinute de formaţii, ansambluri şi interpreţi de muzică populară îndrăgiţi.
Programul manifestărilor cuprinde pentru vineri, 1 august, începând cu ora 15.30, un spectacol în care vor urca pe scenă Fanfara din Stamate și interpreţii Diana Alexa, Ionuț Motrici, Mariana Maximiuc, Denisa Solcan, Laura Lungu și Cătălin Robciuc.
Sâmbătă, 2 august, publicul iubitor de folclor se va întâlni, începând cu ora 16.00, cu grupul de dansuri „Stejarii din Sf. Ilie” şi cu interpreţii Sorina Petrician, Doina şi Ciprian Iulian Petroaie, Florin Costan, Ionel Dorel şi Dănuţ Onoiu, iar seara, de la ora 17.30, va putea asista la un concert extraordinar prezentat de Fanfara „Zece Prăjini”.
Duminică, 3 august, la ora 15.30, în spectacolul „Dor de cântec” vor evolua Gabriela Teișanu, Ștefania Puiu, Alexandru Nuțescu, Celina Gheorghelaș, Ana Tonigaru, Cornelia Ștefan, Viorica Duceac, Patricia Gheață, Mădălina Candrea, Maria Știrbu, Nicoleta Hafiuc, Pamfil Roată, Alexandru Havriliuc și grupul de dansatori din Câmpulung Moldovenesc. Seara se va încheia cu un recital extraordinar susţinut de cântăreaţa Maria Ciobanu.

sursa: WWW.MONITORULSV.RO

Articole de interes


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cazare în Bucovina