Nu sunt o mare consumatoare de carne de miel, dar am spus întotdeauna că dacă e bine preparată, şi gospodinele folosesc condimente speciale pentru carnea de miel, preparatul nu are cum să nu fie delicios.

Atunci când prepari carne de miel, nu te sfii să adaugi condimente, precum rozmarin, usturoi, cimbru, chiar şi mentă, foi de dafin.

Meniu pentru masa de Paşti trebuie să cuprindă ciorbă de miel cu tarhon, friptură de miel, drob de miel şi nelipsita pască cu brânză de vaci.

Ciorbă de miel – o bună combinaţie de carne de miel şi verdeaţă!

Ingrediente necesare: folosim bucăţi de carne de miel cu os (gât, coadă, coaste), 4 morcovi, 2 bucăţi pătrunjel, 1 legătură de ceapă verde, smântână 1 kg, 4 gălbenuşuri, sare, frunze tarhon proaspete, zeama de la lămâie, 100 grame unt pentru călit.

Mod de preparare: Se pun bucăţile de miel la fiert cu sare şi între timp mai spumăm. Morcovii şi pătrunjelul se taie felii şi se călesc pe unt. Când carnea e mai mult de jumăte fiartă, se adaugă morcovii căliţi şi se lasă să fiarbă mai departe . Amestecăm gălbenuşurile de ouă cu smântănă, tarhonul îl mărunţim, ceapa verde se taie fâşii subţiri. Când carnea e fiartă, adăugăm zeama de la o lămâie, ceapa verde tăiată rondele subţiri, gălbenuşurile amestecate cu smântăna şi lăsăm să dea un clocot. În acest timp, adăugăm şi tarhonul tocat şi mai punem sare după gust .

Friptura de miel – combinaţie de arome!

Ingrediente necesare: 2 kg. pulpă de miel, 200 grame slănină afumată, 1 pahar cu vin alb, usturoi, 1/2 lămâie, cimbru, sare, piper boabe, 1 ceaşcă de ulei.

Mod de preparare: Se aşează carnea de miel într-un vas şi se freacă bine cu lămâie, apoi cu mujdei şi cimbru. Peste carnea astfel pregatită se pune slănina afumată, tăiată în fâşii subţiri. În vas, se adaugă o ceaşcă de ulei şi una de supă, boabe de piper. Se dă tava la cuptor la foc iute. După o oră, se pune vinul. Când friptura este frumos rumenită, se închide focul, se lasă să se răcească, se îndepărtează slănina şi se taie în felii.

Drob de miel – preparat tradiţional specific românesc!

Ingrediente necesare: organele de miel: ficatul, splina, rinichii, inima, plămânii,3 legături ceapă verde, 1 legătură de usturoi verde, 2 legături pătrunjel verde, 1 legătura de mărar , 4 ouă, 4 linguri ulei, 20 g unt, pesmet, sare, piper, 3 ouă fierte tari.

Mod de preparare : Se spală bine organele în apă rece. Se taie în bucăţi de 3 cm lăţime, se curăţă de cheaguri de sânge şi pieliţe şi să lasă 15 minute în apă cu oţet, cât să le acopere, pentru a scoate mirosurile neplăcute. Se pun apoi la fiert în apă rece. Acestea se curaţă în apă rece şi se pun la fiert odată cu organele de miel. Se fierb 30 de minute, apoi se răcesc şi se dau prin maşina de tocat. Între timp se pregăteşte verdeaţa. Se curăţă şi se spală ceapa verde şi usturoiul, se toacă şi se căleşte în ulei. Peste ceapa şi usturoiul călit se pune pasta de organe, pătrunjelul şi mărarul tocat, ouăle crude, sare şi piper după gust şi se amestecă. Compoziţia de drob de miel trebuie să arate ca o pastă închegată, dacă este încă sfărâmicioasă se mai adaugă ou. Se unge tava cu unt şi se presară cu pesmet, apoi se adaugă compoziţia de drob de miel ca mai sus. Tava se dă la cuptor aproximativ o oră, până când drobul de miel prinde o crustă frumoasă.

Pască cu branză dulce de vaci – desert de nelipsit!

Ingrediente necesare: Aluat pentru pască: 500 grame faină, 125 grame zahăr, 50 grame unt, 2 linguri ulei, 250 ml lapte, 3 ouă , 1 lingură rom, esenţă de vanilie, 25 grame drojdie instant, puţină sare. Umplutura pentru pască: 1 kg brânză de vaci, 200 grame zahăr pudră , 50 grame unt, 2 pacheţele zahăr vanilat, 5 ouă, 3 linguri smântână, 1 lingură rom, 1 esenţă de rom, 100 grame stafide, 1 lingură griş, 1 lingură făină, coaja de la o lămâie, puţină sare.

Mod de preparare : Se înmoaie drojdia cu puţin lapte călduţ şi puţin zahăr. Se opăresc 3-4 linguri de făină cu puţin lapte clocotit, amestecând să nu facă cocoloşi. După ce s-a răcorit, se amestecă cu drojdia (dacă este instant cu atât mai bine), se acoperă cu un şervet şi se pune la loc cald să crească Se freacă gălbenuşurile, întâi cu sare, ca să se închidă la culoare, apoi cu zahărul, până devine ca o cremă spumoasă. Când drojdia cu faina au crescut, se toarnă peste restul de făină şi se amestecă adăugând gălbenuşurile, puţin lapte călduş şi albuşurile bătute spumă. Se frământă cel puţin jumătate de oră, aducând aluatul de pe margini în centru şi adăugându-se treptat uleiul, romul, untul topit cald, iar dacă aluatul este prea tare se mai adaugă puţin lapte călduţ. Se adună aluatul în covată, se presară cu faina, se acoperă cu un şervet, se aşează la cald, departe de uşă sau fereastră şi se lasă să crească cam 1 oră. Când a crescut aluatul, se împarte odată în 2 jumătăţi şi o jumătate în 3 bucăţi. Din prima jumătate se întinde o foaie rotundă de circa 0,5 cm grosime, de mărimea formei rotunde în care se coace. Se unge tava cu unt, se aşează foaia de aluat pe fundul acesteia. Din 2 bucăţi de aluat din cea de a doua jumătate, se fac pe masa de aluat suluri de grosimea creionului, care se împletesc şi se aşează de jur împrejur, lipite de marginea tăvii, apăsând capetele, ca să se unească între ele. Se lasă să crească. Din bucata de aluat rămasă, se fac patru suluri mici, care se împletesc două câte două şi se pun pe deasupra umpluturii cu brânză, în formă de cruce. Pentru umplutură se freacă brânza cu untul, gălbenuşurile, puţină sare, zahărul vanilat, coaja de lămâie, grişul, făina, smântăna, untul, o parte din stafide, albuşurile spumă, apoi se toarnă peste aluat şi se presară cu restul de stafide. Se unge cu ou şi se dă la cuptor la foc potrivit cam 1 oră. Se scoate din cuptor, se lasă să se răcească şi se scoate din formă când s-a răcit.

Sărbătorile sunt momente ce trebuie să le petrecem în familie, înconjuraţi de toţi cei dragi nouă!

Sursa: deweekend.ro

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:

“Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. “Doamne”, zicem noi catre Hristos, “femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, “a luat randuiala de mironosita”. A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, “aducand mir de mult pret”. A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: “Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul”.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: “Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.” Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: “Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: “Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie”. Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.

Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

“In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.

Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:

“Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin”.

Marţi

În ziua de marţi sunt pomenite două pilde deosebite: cea a celor zece fecioare şi cea a talanţilor, banilor. Prima asemuieşte intrarea în viaţa veşnică cu o nuntă. Hristos este Mirele care ne cheamă pe toţi la ospăţul Său de nuntă, dar pentru a intra împreună cu Mirele, trebuie îndeplinite condiţiile arătate în pilda celor zece fecioare: priveghere, feciorie şi untdelemn în candele. Sfinţii Părinţi înţeleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor evlavia însoţită de milostenie. Biserica ne îndeamnă să fim mai atenţi la ostenelile trupeşti: post, nevoinţă, metanii, care bine făcute duc la subţierea trupului, la curăţare, la feciorie, fecioria fiind o sinteză a virtuţilor trupeşti, exterioare. Milostenia însă, ca dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, oglindeşte mai ales faţa lăuntrică, interioară, a virtuţii, scopul ei. Adevărata virtute trebuie să le unească pe amândouă: ostenelile trupeşti cu virtuţile sufleteşti. Cântecul bisericesc al zilei ne spune acestea: “La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos”.

Miercuri

Miercurea este ziua în care se pomeneşte femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă a Crucificării urmată de sfânta Înviere. Evanghelia lui Matei (26, 6-16) ne vorbeşte despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat pe capul lui Iisus acel mir de mare preţ, cât pentru 300 de dinari de atunci, o zi de lucru fiind răsplătită cu un dinar. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei. În imnul zilei se spune: “Femeia care era mai înainte desfrânată degrabă s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc, dar petrec în obiceiul cel rău, eu, nebunul. Iar femeia cea desfrânată, temându-se şi sârguin-du-se, a venit degrabă grăind către Izbăvitorul: Iubitorule de oameni, Îndură- te, Izbăveşte-mă de întinăciunea faptelor mele”.

Joi

În Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor ucenicilor de către Domnul însuşi, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire pe care Iisus le-a arătat-o ucenicilor în Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului de către Iuda pentru 30 de arginţi. În această zi, Iisus Hristos a sărbătorit împreună cu ucenicii săi Paştele vechi iudaic, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului cu Trupul şi Sângele Său. La Denia din această seară se cântă astfel: “Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu- se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru această spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Invăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, mărire Ţie”.

· Azi se împărtăşesc cei care au postit şi s-au spovedit

· Bolnavii şi fetele şi cei aflaţi în necaz înnoadă mătănii sau sforicele ce se poartă apoi ca talismane aducătoare de noroc

· Nu se fac treburi casnice, cu excepţia vopsitului ouălor în roşu.

Vineri

Vineri, numită şi Vinerea Neagră, se face pomenirea chinurilor şi batjocurii pătimite de Iisus Hristos. E ziua de doliu pentru creştini, cea a răstignirii Domnului. La Denia de joi seara, socotită ca fiind pentru ziua de vineri, se citesc cele douăsprezece Evanghelii (doar o dată pe an se citesc toate într-o singură slujbă), adică tot atâtea fragmente luate din cele patru evanghelii canonice, cât numărul Apostolilor. Tot acum se scoate Sfânta Cruce din altar şi este aşezată în mijlocul bisericii pentru închinare. Astăzi se posteşte total, încât nici chiar Sfânta Liturghie nu se săvârşeşte: “În Sfânta şi Marea zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie şi nici masă să nu se pună, nici să nu se mănânce în această zi a răstignirii. Iar de este cineva prea neputincios sau prea bătrân şi nu va putea să petreacă postind, să i se dea numai pâine şi apă, după apusul soarelui”. Cântecul zilei ne îndeamnă: “Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm, că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis: Deşi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu”.

· Azi nu se frământă, nici nu se coace pâinea

· Dacă plouă, se spune că anul va fi mănos, iar de nu, că va fi neroditor.

Sâmbătă

În această zi, prăznuim îngroparea trupească a Mântuitorului şi pogorârea Lui la iad, pentru izbăvirea de păcate a omenirii şi trecerea la viaţa veşnică. Prăznuirea Sâmbetei celei Mari şi Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului de Vineri seara. Aceasta este de fapt slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, având un caracter funebru. Prin ea e simbolizată ducerea la groapă şi odihna Domnului în mormânt. De aceea, şi ziua de astăzi trebuie să fie mai ales una de odihnă şi cugetare la marea bucurie a Învierii de a doua zi. Este pomenit şi Iosif din Arimateea, care coborând de pe cruce Sfântul Trup al Domnului l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui. Sâmbătă dimineaţa se săvârşeşte şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care ne îndeamnă la meditaţie, la tăcere şi rugăciune până când Mântuitorul Hristos va Învia biruitor, zdrobind puterea morţii şi a iadului.

· Azi se coc pasca şi cozonacii, care vor fi duşi la slujba de Înviere pentru a fi sfinţiţi

· Se sacrifică mieii, se prepară drobul, friptura şi borşul

Sursa: libertatea.ro

Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.

În cultura românească, oul a inspirat numeroase legende şi basme, fiind considerat un simbol al creaţiei. Lucrările multor oameni de artă se roteau în jurul acestui simbol, de exemplu Constantin Brâncuşi considera oul ,,Obiectul perfect”. În prezent, în tradiţia populară românească, ouăle de Paşti devin un simbol al regenerării, purtătoare de viaţă, al purificării şi al veşniciei.

Referindu-se la semnificaţia oului de Paşti şi la legătura mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: „Pentru creştinismul arhaic, Cosmosul participă la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot aşa şi natura întreagă geme şi suspină aşteptând Învierea”.

Ouăle încondeiate şi odată cu acestea obiceiul de a încondeia ouă, s-a transmis de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie, devenind o datină românească specifică Sărbătorii Pascale.

Regula era aceea de folosire a unor ouă cu coajă albă, pentru că de acestea se prinde mai bine pigmentul. O altă indicaţie ar fi ca ouăle să fie curate bine de grăsime, prin urmare înainte de fierberea ouălor este bine ca acestea să fie spălate cu detergent de vase şi clătite bine sub jet de apă.

Simbolul ouălor roşii este strâns legat de Patimile lui Iisus

Legenda spune că Sfânta Maria venind să-şi vadă Fiul răstignit, avea la ea un coş plin cu ouă, pe care le-a lăsat chiar lângă cruce când a început să-L plângă. Se spune că sângele acestuia a înroşit ouăle, iar de atunci s-a păstrat obiceiul vopsirii de ouă roşii de Paşte.

Ouăle se ciocnesc la masa de Paşti(în toate cele trei zile ale sărbătorii) după un anumit ritual. Astfel, persoana mai în vârstă – bărbatul casei – ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce mărturiseşte ”Hristos a înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a înviat!”.

Pascaeste un cozonac special care se coace de către gospodinele creştine numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are formă rotundă, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulară, asemănătoare mormântului în care a fost aşezat. La mijloc are imprimată o cruce, iar pe margini este împodobită cu aluat împletit.

Tradiţia moştenită din moşi strămoşi în ţara noastră este ca masa din zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, încât aproape nu poate fi gândită această sărbătoare separat de mielul sacrificat cu acest prilej.

Sursa: monitorulsv.ro

În toate aşezările din Bucovina, obiceiurile şi îndeletnicirile legate de Sfintele Sărbători de Paşti definesc cu precădere personalitatea bucovineanului, un om liber şi puternic, gata să se elibereze de „balastul” pe care îl simte aproape.

În duminica Floriilor se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, ”mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii.

Sărbătoarea Floriilor este cunoscută în Bucovina sub denumirea de Duminica Stâlparilor.

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lazariţelor şi ramurile de salcie

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazar. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lasând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.

Potrivit legendei ca Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credinţa ca abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceştia să nu ramâna fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte cand începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate. Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-şi loveasca copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserica. Credeau că aşa  vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În săptămâna mare, cerul este închis

Urmează Săptămîna Mare, a Patimilor, în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis. Această săptămână este ţinută prin post strict. Marţea din se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la vaci.

Cenuşa cu care se face focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână,era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare. Nu se spală rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se pune cloşca pe ouă ea va scoate numai cocoşi. Se dă de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara. Se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot anul.

Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălţare). În această zi se cere ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu lipseşte nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiază la cimitir pe cei morţi. Cine posteşte din Joia Mare până la Paşti, se crede că va şti cu trei zile înainte când va muri.

Se colorează, se vopsesc cu culoarea roşie ouăle. Se crede că dacă moare cineva în sat în această zi ouăle nu ies frumoase şi colorate bine. Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace şi nu se seamănă nimic. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele dintre Paşti şi Rusalii vor fi ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se face pasca, care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus.

Cojile de ouă din care s-a făcut pasca se aruncă pe apă, pentru a vesti mai la vale, în josul rîului venirea Paştilor. În această zi, unica din an, femeile ar avea voie să-şi bată bărbatul. Cine moare în Sâmbăta Mare, nu este nici cu morţii nici cu vii.

Cine cade pe drumul spre Biserică, la Înviere, va avea mari probleme în acel an. În noaptea  de Paşti se deschid porţile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îţi va da. În ziua de Paşti, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spală întru-n vas cu apă neîncepută în care se află un ou roşu şi un bănuţ de argint. Oul se pune pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi ca oul, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul.

Se gustă apoi, neapărat, prima dată din anafora de Paşti care a fost adusă în coşarcă unde s-au sfinţit de preot bucăţi mai mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate. .

În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, vin de la Înviere cu lumânarea nestinsă şi ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Nu este bine să se cearnă făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci îţi va transpira mâinile. Ciocnind ouăle, bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica, acela va trăi mai mult. Vânătorii puneau în puşcă anaforă pentru a atrage de ea mai mult vânat. Dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti, îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice este semn sigur că eşti un om norocos.

Toată lumea în ziua de Paşti trebuie să tragă clopotele şi să bată personal toaca, semn al apostolatului şi al răspândiri prin el a vestei Învierii. Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechi tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu ouă, ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti.

Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămîna Luminată cu reflexie până la Ispas şi Rusalii. În Săptămîna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.

Toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi am socotit să le menţionez deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea mai mare parte nu contravin învăţăturii noastre creştine, ci dimpotrivă o întregesc şi o fac accesibilă, în înţelesul ei, creştinului de rând.

Tradiţii, obiceiuri, legendă si istoria mărţişorului

Mărţişorul este sărbătoarea tradiţională românească care celebrează sosirea primăverii. Cu aceasta ocazie se oferă doamnelor si domnişoarelor mărţisoare, simbol al binelui şi bunăstării. Tradiţiile româneşti sunt vechi de peste 8.000 de ani şi au fost descoperite în zona Mehedinţi în Romania de astazi. Istoria mărţişorului datează încă de pe vremea Tracilor, iar legenda spune că femeile purtau pe vremea aceea monezi sau pietricele la care exista obiceiul de a adauga fire de lană roşie si albe.

Tradiţii româneşti de Mărţişor

Obiceiurile de Mărţişor erau că părinţii să lege copiilor o monedă la gât sau la mână şi să ofere celor tineri mărgele viu colorate înşirate pe un lanţ. Acest gest semnifica puterea si norocul, iar Mărţişorul se punea, de regula, în zorii zilei până să apară soarele. Tradiţiile româneşti spun ca 1 Martie este prima zi din an când se celebra prin sărbatoarea “Matronalia” zeul Marte şi puterea acestuia. Mărţişoarele se confecţionau din fire albe şi roşii de cânepă sau lână, se legau sub forma cifrei 8 de care se atârnau monede din aur şi argint. Legenda spune că între 1 si 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutura unul câte unul în fiecare zi. Obiceiul spune ca mărţişorul trebuie ţinut 9-12 zile si sa fie atârnat într-un pom înflorit pentru a aduce noroc şi bunăstare celei care l-a purtat.

Legenda si obiceiuri de Mărţişor

Una din legendine mărţişorului spune că Soarele intruchipat intr-un bărbat chipeş coboră pe pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon l-a răpit şi l-a inchis într-un beci al unui palat. Nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos a călătorit 3 anotimpuri (vara, toamna şi iarna) până a găsit castelul şi s-a luptat cu dragonul multe zile până a reuşit sa-l înfrângă. Soarele a fost eliberat iar sângele tânărului rănit cadea pe zapada transformand-o în ghiocei, mesageri ai primăverii. Tânărul curajos a murit fericit văzând că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil: venirea primăverii. Legenda mărţişorului mai spune că de atunci există obiceiul ca oamenii să ofere doamnelor si domnişoarelor amulete: un fir alb împletit cu unul roşu.

Mărţişorul în alte ţări

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania. Se crede că această tradişie vine de la strămoşii comuni – triburile tracice.

Un moment important al sarbatorilor de vara era cel numit Sinzienele sau Dragaica.in Moldova se numeste sinzanie, in Tara Romineasca-dragaica, in Banat sinziene galbene si Floarea lui Sf. Ioan, in Transilvania sinjuane, sinzene, sinzenie, planta a carei radacina traieste si iarna, iar primavara da colti si mai tirziu flori. Este o erbacee din familia rubiaceae, cu tulpina rigida, rotunda, frunzele ei sint dispuse cite 8-12 , cu marginile rasucite, acoperite pe partea inferioara cu peri scurti si moi. Are flori galbene-aurii, placut mirositoare; fructele ei sint mici si netede. Creste prin livezi, pasuni, margini de paduri si poieni. infloreste prin iunie-iulie.

D. Cantemir vorbind, in Descrierea Moldovei, despre aceasta zi, ne spune ca sub denumirea de Sinziene sau Dragaica se subintelege zeita Ceres: ”in acest timp,cind incep a se coace semanaturile, se aduna la un loc toate fetele din mai multe sate si alegind pe cea mai frumoasa si mai robusta, ii dau numele de Dragaica. Apoi, cu ea inainte, merg prin semanaturi si-i fac o cununa impletita din spice, i-o pun pe cap, o mai infrumuseteaza cu o multime de cirpe, de toate culorile si-i da in miina cheile de la surele lor. Dragaica, in acest chip infrumusetata, cu bratele intinse si cu cirpele expuse vintului, ca si cum ar zbura, se intoarce spre casa, cintind si saltind, si merg toate satele fetelor care au insotit-o.

Acestea, urmind-o in cintece destul de frumoase, o numesc sora si superioara lor. Toate fetele taranilor din Moldova nazuiesc foarte mult la asceasta cinste, desi cintecul lor zice ca acea fata care reprezinta Dragaica, nu poate sa se marite pina dupa trei ani.”

Iata ce se mai pastreaza din aceasta datina azi in Moldova.

in unele sate, fetele pleaca in cirduri la cimp sa adune tot felul de flori, dar mai ales sinziene. Din aceste flori fac coroane sau cununi. Daca impreuna cu sinzene mai culeg si flori de cicoare, din ele se fac colane, cu care se incing peste mijloc, umblind apoi intreaga zi astfel.Seara cind se culca, string aceste cingatori si le pun de se usuca, caci sint bune ca leac.

Prin alte parti,tot din Moldova, se face tot de catre oameni un colac de sinziana si se arunca pe casa; daca colacul ramine acolo, este semn vadit ca acel ce il arunca va trai mult; daca, dimpotriva, colacul cade jos, este semn ca acel ce l-a aruncat va muri.Acest colac, daca vine jos de pe casa, este luat si pastrat in cuiele de la streasina casei, daca ramine pe casa, este lasat acolo. El este insa menit pe numele unia din cei din casa si, daca colacul se risipeste curind, fie pe casa, fie pastrat, prevesteste lucruri rele.
in Moldova, prin unele parti, se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sinzienelor cite o cununa de simzanii, care se duce in ocolul vitelor si se arunca. Daca cumva este a unei fete si de cununa se anina mai intii o vita tinara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tinar, daca se anina o vita batrina, viitorul ei ursit va fi om in virsta. Tot astfel fac si flacaii spre asi cunoaste viitoarele sotii.

O legenda ne spune ca ,dupa rastignire, in noaptea de simbata spre duminica, Pilat, invitat la un ospat dat in cinstea lui de mai-marii evreilor, ingindurat si indurat tinea un ou in miina. Tocmai in acel moment, un centurion navali in sala, strigind inspaimintat: ”Hristos a inviat!”. Sceptic Pilat a replicat: ”O sa invie, cind se va inrosi oul acesta”. Si oul s-a inrosit pe data. Minunea l-a facut pe roman sa scape oul din miina. De atunci, se zice, a rimas obiceiul ciocnirii oualor rosii. De fapt, este vorba de substituirea simbolica a sacrificiului prin lovirea oualelor in cap. Mai glasuieste legenda ca, in dimineata Duminicii dupa inviere o frumoasa copila, cu poala plina de oua, mergea catre piata din Ierusalim pentru a le vinde. intilnindu-se pe drum cu un tinar evreu de vita nobila, impresionat de vestea pe care o aflase, ii spune, in loc de buna ziua, ” Hristos a inviat !”. De atunci a ramas obiceiul ca oamenii sa se salute la inviere cu aceste vorbe.

Pentru a intimpina in deplina curatenie morala, sufleteasca aceasta innoire a lumii- ziua Luminata a invierii Domnului, s-ar cuveni ca toti crestinii sa se impartaseasca.

impartasania consta in vinul care reprezinta singele lui Hristos si prescura sau anfora reprezinta trupul lui.

Multi s-au intrebat si se mai intreaba si acuma: de unde au provenit si ce insemnatate au ouale rosii? Nu se poate da un raspuns multumitor. Din timpurile cele mai indepartate toate popoarele lumii celebrau sarbatoarea Anului Nou la echinoctiul primaverii, epoca in care oamenii celebreaza sarbatoarea Pastelui. in loc de copturi ei isi trimeteau ca simbol de afectiune reciproca ouale rosii.

Se spune ca oul reprezinta pe Creatorul lumii, care produce tot si contine in sine totul. Zilele destinate pentru pregatirea oualor sint cele din Saptamina Patimilor, incepand de marti, Vinerea saca si Simbata Pastilor. Ouale se aleg . Se iau toate ouale de gaina si se cauta de banut. Cele care au banut se pastreaza pentru prasila, iar celelalte, care sint mai frumoase, mai curate si mai tari, se intrebuinteaza la colorat.

Rominii le vopsesc nu numai in rosu, dar si in alte culori: verde, albastru, negru, galben.Toate culorile se prepara din anumite plante. De exemplu culoarea galbena se face din scoarta sau frunza de paduret acru, o specie de mar salbatec, ale carui padurete au o culoare rosie si sint foarte acre. Se pune coaja de paduret la foc intr-o oala noua cu apa ca sa fiarba bine pina ce iese toata zeama din ea. Dupa ce a fiert, se scurge zeama in alta oala, se pune piatra acra sfarimata si se mai lasa sa fiarba. Se lasa sa se racoreasca si se pun ouale cele albe in ea. Ouale galbene se pun apoi in rosele si se fac rosii, iar din rosii se fac negre, caci numai asa se prinde culoarea cea neagra de ou. Cea mai frumoasa culoare albastra se produce din saminta de floarea soarelui, fiarta la un loc cu bors si piatra acra.

Se mai practica si oua incondieate. Cele mai raspindite, in afara de puii, picaturile sau briul care se targe imprejurul si de-a lungul oului, este urmatoarea: crucea Pastilor; crucea naforei; crucea romineasca, in forma unei cruci simple; crucea ruseasca, in forma crucii, insa la fiecare capat inca o forma de cruce; pastele sau pasca, in forma de pasca; ouale rosii; briul popii; desagii popii; urzitoarea ; virtelnita; furca de tors; grebla; hirletul; scara; roata carului; bradutul; frunza stejarului; cercelul doamnei; garoafa; frunza nucului; frunza bradului; fluturul; albina; pestele; creasta cocosului; laba gainii; laba broastei; paiangenul.

Ouale incondeate se fac ca sa fie mai frumoase. Cel mai raspindit termen tehnic popular pentru producerea acestui fel de oua este a imiestri sau a inchestri, iar mai putin intrebuintat este a scrie si a pica, in Transilvania: a incondeia, iar instrumentele cu care se incondeiaza sint cisita sau bijara, matuful sau motocul si felesteul.

Chisita e un betisor subtire, rotund si lung, care e la un capat gaurit. in gaura e bagata o tevisoara de alama facuta dintr-un capac de lulea.Tinicheaua de alama, din care se face tevisoara, se taie in forma de patruunghi, si se invirteste in jurul unui ax subtirel, si apoi se bate bine cu un ciocanas. Felesteul sau motocul e un simplu betisor subtire si rotund , lung, care e la un capat invelit cu putini ciltisori. Afara de unelte, fiecare femeie trebue sa aiba ceara de albine.

Din timp femeile spala ouale ca sa fie mai frumoase si mai curate. Apoi se cere ca sa fie destui carbuni aprinsi in vatra. Pe marginea vetrei se asterne o bucata de pinza , pe care se insira ouale inaintea focului ca sa se usuce si ca sa se pastreze tot caldute, caci numai astfel se tine ceara de dinsele.

Unele femei fac oua muncite. Se numesc muncite deoarece ele trec prin mai multe culori si se poarta de mai multe ori prin miina celeia ce le coloreaza, sau mai bine zis, pentru ca ele se muncesc tocmai asa, dupa cum a muncit Domnul Isus Hristos. Ouale muncite, dupa rominii din Bucovina, nu trebue facute, deoarece prin muncirea lor se inchipue munca lui Hristos suferita din partea iudeilor. Cel ce face asemenea oua face un pacat mare.

Dar sa ne intoarcem la ouale incondeiate. Fiecare ou, dupa ce s-a pictat se pune mai departe de foc ca nu cumva sa se topeasca ceara de pe dinsul. Dupa ce s-au incondeat toate ouale si dupa ce s-a racit ceara de pe dinsele se pune in vasul in care este culoare. Dupa ce au fiert se sterg de ceara si apoi din nou se usuca, se ung cu slanina ca sa aiba luciu si pe urma se sterg pentru ultima oara cu petica sau cu pina in care au fost puse.

Sosind Pastele, atit cei care merg la inviere, cit si ceilalti ai casei, se spala int-un lighean in care se afla oua si banuti. Oul rosu semnifica sanatatea, iar banii bogatia. La masa se ciocnesc ouale rosii. Ciocnesc intii sotii, mai apoi copiii cu parintii si parintii cu celelalte neamuri, amici si cunoscuti. Se crede ca toti cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealalta. Se mai zice ca al carui ou se strica primul , acela e mai slab, are sa moara mai degraba sau i se iarta pacatele. Cel mai mic de ani tine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneste, zicind : ”Hristos a inviat!”, iar cel mai mic raspunde :”Adevarat a inviat!”.

Acestea sint toate credintele rominilor despre ouale rosii.

Cea mai insemnata coptura, pa care o maninca atit rominii din Bucovina cit si cei din Moldova in decursul sarbatorii Pastilor, este pasca .

Originea acestei copturi, dupa cum ne spune o legenda din Bucovina, e urmatoarea:
“Zice ca, calatorind odata Isus Hristos cu apostolii sai prin mai multe sate si orase spre a face oamenilor bine, si ajungind intr-un sat, se abatura la un gospodar ca sa poposeasca putin si apoi sa plece mai departe .

Gospodarul, un om de omenie si foarte prevenitor, i -a primit si i-a ospatat cu ce a avut si cum a putut mai bine, iar la pornire le-a mai pus merinde si prin desagi. Dupa aceasta, Isus cu apostolii sai a multumit gospodarului pentru primire si si-a luat ramas bun de la dindul. Se pornira mai departe si mergind ei, cit timp vor fi mers, ajunse intr-o padure. Mergind prin padure apostolii l-au intrebat:
-Cind vor fi Pastele?
-Cind veti gasi de griu in traistele voastre, atunci vor fi Pastele, raspunse Isus.
Gospodarul, la care au poposit, le-a pus piine in desagi. Cautind in desagi au aflat ca au piine.
-Bucurativa, caci acum sint Pastele! zise Isus”

Dupa alta legenda, tot din Bucovina, pasca se face de aceea, pentru ca Isus Hristos, inaite de a fi prins si rastignit pe cruce, zise invataceilor lui, ca pina atunci au mincat cu totii in decursul Pastelui copturi nedospite si nesarate, de acuma insa vor minca copturi dospite si sarate care se vor numi pasti.

Pasca se face in cele mai multe parti numai din faina de griu ales, cernuta prin sita deasa, care mai inainte de aceasta se plamadeste ,si dupa ce se pune in plamadeala aluat, se lasa sa dospeasca pina ce creste si da sa iasa din covata in care s-a framintat afara.

Cauza de ce se face pasca pretutindeni numai din faina de giu e urmatoarea: cea mai mare si mai insemnata sarbatoare de peste an e Pastele, deci si coptura cea mai insemnata , ce se face pentru aceasta sarbatoare e pasca.. Iata din ce cauza se face din griu ales. Piinea cea mai aleasa este griul, pentru ca e cinstea mesei.

Cea mai veche si mai raspindita forma care i se da pastei e cea rotunda. Se crede si se zice ca scutecele cu care a fost infasat Isus Hristos au fost rotunde ; apoi in patru cornuri s-au mai bine-zis patruunghiulare, pentru ca si mormintul in care a fost Domnul Isus Hristos inmormintat a fost patrat sau patrunghiular.

Grosimea pastei e cel mult lata de un deget si se face din aluat dospit in care se pune sare si lapte dulce de vaca, apoi, dupa imprejurari, si scortisoara sau sofran.Atit pe margini, cit si la mijlocul ei, se pun un fel de sucituri sau inpletituri impodobite cu stelute, si anume sucitura sau impletitura prima sau laturasa in forma rotunda sau patrata, dupa cum e si pasca, iar cele de la mijloc in forma de cruce, care reprezinta crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul lumii.

intre impletiturile sau suciturile acestea, adica intre zimti sau impletiturile marginase si intre cruci se pune ,de regula, brinza de vaci, mai rar de oi, sarata si framintata cu galbenus de ou, unsa si netezita pe de asupra cu un felesteu sau penel. in afara de pasca despre care am vorbit se mai fac de Pasti si alte copturi precum: babe , cozonaci, invirtite, placinte, colaci… Dintre fripturi cea mai insemnata e mielul, numit mielul Pastelui, sau un purcel care se frige intreg si care se duce la sfintit impreuna cu pasca.

La miezul noptii, dupa ce fiecare s-a spalat si imbracat frumos se duc la inviere. Se spune ca cel care nu merge la invierea lui Hristos la biserica acela se imbolnaveste si petrece tot anul pina la Pastele viitor in lipsuri si nevoi.

Dupa liturghie, cam intre 5 si 6 dimineata, fiecare isi sfinseste pasca. Dupa sfintire oamenii se aseaza fata in fata si aprind o lumina. Aceasta lumina se aprinde pentru a arata bucuria invierii.

in multe parti, atit in Bucovina cit si in Banat, este datina ca dupa inviere, precum si in decursul acestea, toti amicii si cunoscutii sa se sarute si anume: barbati cu barbati, femeile cu femei,feciorii cu feciori, si fetele cu fete.

in ziua de Pasti se deschide raiul. Sufletul fiecarui om nazueste, dupa despartirea de trup , a intra in rai. Deschizindu-se raiul in ziua de Pasti prin invierea lui Hristos si ramind deschis pina la inaltare, fiecare suflet merge in rai, fie oricit de pacatos. Dar nu numai cel ce moare in ziua de Pasti este fericit, ci si cel ce se naste in aceasta zi.

Am pomenit mai sus ca fiecare om la inviere trebue sa aduca lumina.Ajung cu aceasta lumina acasa, pasesc pragul tinzii, incep a se inchina, apoi intrind in casa sting luminarea in grinda, afumand-o pe aceasta in semnul crucii.

Tot asa fac ei in anii urmatori cite o cruce si dupa numarul cucilor numara anii de cind e casa. Dupa ce fac cruce, o sting si o pastreaza cu sea mai mare sfintenie tot anul, spre a o avea si a o aprinde la intimplari primejdioase.